Cu drag, despre.... ce vrei tu

Gelu Bogdan: „Surzii resimt zgomotele diferit. Un copil ucrainean a văzut cum un om a fost împușcat în burtă și-n picior!” (II)

🖋 „Surzii resimt zgomotele diferit – vibrațional. Un copil ucrainean a văzut cum un om a fost împușcat în burtă și-n picior!”, îmi explică Gelu Bogdan, președintele Asociației Naționale a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual, direct implicat în sprijinul refugiaților veniți din Ucraina în țara noastră.

🖋 Imaginea unei Românii impecabile, în care zeci de voluntari surzi i-au ajutat pe cei asemeni lor care au fugit din calea războiului am povestit aici. Pentru că povestea era una incompletă, am vrut să aflu mai multe în ce fel sunt impactate persoanele cu dizabilități auditive de un conflict major. Iar un conflict de asemenea gravitate presupune zgomote puternice cauzate de explozii, bombe, prăbușiri de clădiri, împușcături. Tocmai de aceea am considerat potrivit un dialog cu Gelu Bogdan, mai ales că dumnealui înțelege pe deplin toate aceste subtilități, fiind la rândul lui nestrăin de această afecțiune.

🖋 Am descoperit un om sensibil, altruist, empatic și deschis poveștilor, chiar dacă deloc fericite, iar discursul a fost articulat de multe exemple de-a dreptul copleșitoare (și nu este deloc o exagerare).

🖋 Refugiații ucraineni surzi reprezintă o categorie „și mai vulnerabilă” decât confrații lor sănătoși. E de ajuns să-l cităm pe dr. american Cheryl DeConde Johnson, autoare a cărții Hands & Voices care definește surdidatea, având la bază studii de specialitate ca fiind „una dintre cele mai mari nenorocini umane”.

„Ce vă pot spune aici, în momentul în care apare o persoană surdă, este preluată de noi. După ce se liniștește (nu toată lumea reacționează la fel!) întrebam unde doresc să meargă. Între timp ne ocupam de ei, mergem cu ei să aleagă ce anume doresc să mănânce, dacă au nevoie de medic, dacă au nevoie de produse, etc. De menționat că surzii se deschid mult mai ușor în fața altor surzi decât față de o persoană auzitoare. În medie… În funcție unde doresc să meargă, căutam să îi cazam, să vedem de transport, iar până acum am avut peste 150 de beneficiari. Cei care se stabilesc în Romania, depun fie azil, fie protecție temporară umanitară, fiind în tranzit”, explică interlocutorul atunci când îl întreb ce se întâmplă cu o persoană cu deficiențe auditive odată ce trece granița din zona de conflict ucraineană în România.

🖋 Fiecare caz a impresionat voluntarii, însă au existat câteva de-a dreptul copleșitoare, cum au fost familiile ale căror membri sunt afectați în unanimitate de surditate sau cei care nu și-au lăsat animalele acasă, după ce au parcurs kilometri întregi pe jos, uneori cărându-și animale de companie, deloc ușoare, în brațe.

Cum percep zgomotele surzii

🖋 Acești oameni au o sensibilitatea mult mai accentuată față de noi, ceilalți, așa că impactul războiului asupra lor poate fi pe cât de mutilant fizic, pe atât de mutilant psihic.

🖋 „Surzii resimt zgomotele diferit. Un copil ucrainean a văzut cum un om a fost împușcat în burtă și-n picior!”, îmi povestește Gelu Bogdan, accentuând faptul că micuțul are parte de terapie pentru a putea trece de traumă. Și mama lui, însărcinată, este în aceeași situație. S-au adăpostit din calea conflictelor într-o pivniță, iar printr-o crăpătură adâncă au văzut practic tot ceea ce se întâmplă afară, dincolo de zidurile reci de ciment. „Știu că pe baza auzului, efectul poate fi mai puternic decât simțul”, argumentează interlocutorul.

🖋 Cu astfel de cazuri au avut de-a face voluntarii, cu unele chiar mai marcante, cum ar fi familii alcătuite integral din membri surzi, precum și copii fără deficiențe de auz care au părinții surzi.

Mai poți fi afectat ca voluntar după ce iei contact cu zeci/ sute de astfel de oameni? Din păcate și în mod previzibil, da.

🖋 „Eu cam tot timpul mă implic să fac bine în jur. Comunicând cu refugiații, nu pot spune că nu mă afectează, chiar dacă am văzut foarte multe cazuri. Sunt oameni care au avut tot și nu mai au nimic”, explică Gelu Bogdan.

De ce comunicarea între persoanele surde este mult mai profundă

🖋 În acest caz, răspunsurile sunt ușor de aproximat. Oricât ai încerca „să te pui în papucii altuia”, aș acum spune un proverb, nu poți să-l înțelegi pe cel de lângă tine până nu te încalți tu însuți în ei. Mai mult de atât, surzii, înainte de a iniția un dialog, se prezintă, își împărtășesc prin semne o parte de biografie.

În rest, lecția empatiei este foarte greu de învățat, iar uneori chiar având întreaga deschidere necesară ca persoană, nu reușești să te raportezi la alteritatea situațională fără să o fi cunoscut sau trăit tu însuți. Cam așa e și comunicarea între persoane cu/ și fără deficiențe auditive. Una dintre cele mai impresionante povești pe care le știu despre comuniunea dintre surzi și oameni auditivi am aflat-o din cartea Norei Ellen Groce, Everyoane Here Spoke Sign Language: Hereditary Deafness on Marta`s Vineyard, subliniată și de psihiatrul Oliver Sacks, în Văzând glasuri.

🖋 Pe o insulă din Statele Unite ale Americii, Marta`s Vineyard, de lângă Massachusetts, o genă recesivă a ajuns să se manifeste printr-o formă „afectată” de ereditate timp de… 250 de ani, în urma sosirii primilor coloniști surzi pe la 1690. Astfel încât unul dintre patru locuitor avea dizabilitate auditivă. Având în vedere incidența ridicată a bolii, comunitatea s-a adaptat acestei realități. Cum? Învățând limbajul semnelor și înlăturând orice formă de discriminare.

Fascinat de această enclavă, Sacks a mers să viziteze acest loc în care mai există surzi și în care poveștile despre conviețuire și bucuria de a fi împreună s-au transmis din generație în generație.

🖋 „Surzii de pe insulă s-au iubit, s-au căsătorit, și-au câștigat existența, au muncit, au gândit, au scris ca oricine altcineva; n-au fost izolați în nici un fel”, a notat Sacks. Mai mult decât atât, cu un simț înnăscut de antropolog, autorul a căutat interviurile lui Groce, în care locuitorii mai în vârstă ai insulei au povestit în amănunt despre vechi rude, vecini și prieteni care comunicau cu toții în limbajul semnelor, dublat în cazul celor care puteau să și vorbească, de cuvinte.

🖋 Fără a fi o țară izolată, insulară, în România, surzii români și cei ucraineni au oferit lumii întregi o lecție de comuniune, unde dragostea față de seamăn s-a dovedit cea mai puternică.

Sursă foto: Vocea Tăcerii (ANSR Filiala Botoșani – Asociația Națională a Surzilor din România Botoșani)

Author

aurastanblog@gmail.com
Iubesc primăvara pentru că îmi seamănă mie. ☔🌞 Timidă la început, dar puternică pe măsură ce firul ierbii iese din pământ.✒️📚

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *